Quantcast
Channel: Business Cover
Viewing all articles
Browse latest Browse all 10

OCDE caută soluții pentru menținerea bazei de impozitare globale și combaterea transferului profiturilor

$
0
0

În timp ce companiile se luptă pentru supraviețuire și pentru dezvoltare, organizațiile internaționale caută soluții pentru impozitarea tuturor, fără deosebire. Ideea de la care se pornește este relativ corectă: o impozitare egală, care să elimine posibilitățile de evitare a taxelor prin transferul profiturilor, însă rămâne o idee care nu ajută prea mult mediul de afaceri. Nu impozitele și taxele fac un mediu concurențial corect, ci tratamentul responsabil din partea statului.

În fine, știrea este că OCDE (Organisation for Economic Co-operation and Development) a publicat Planul de Acțiune cu privire la erodarea bazei de impozitare și transferul profiturilor („Action Plan on Base Erosion and Profit Shifting”). Acest plan de acțiune are drept scop modernizarea sistemului fiscal internațional, concentrându-se pe domeniile cheie în care, din punct de vedere teoretic, s-ar putea întâlni fenomenul de evitare a impozitării.

În acest context, „planul de acțiune al OCDE propune un număr de măsuri care pot fi puse în practică de fiecare autoritate fiscală pentru a preveni dubla ne-impozitare și pentru a asigura astfel coerența impozitării profitului la nivel internațional”, spune Teodora Alecu, Ph.D, Director în KPMG în România, Servicii de Prețuri de Transfer.

Printre principalele domenii vizate de aceste măsuri se află economia digitală și dezvoltarea de noi reguli internaționale care să faciliteze atât impozitarea directă, cât și cea indirectă, în cadrul economiei digitale; prevenirea erodării bazei de impozitare și transferul profiturilor fie prin deplasarea activelor necorporale între societățile afiliate, fie prin deducerea unor dobânzi excesive, precum și modalități de a îmbunătăți transparența în ceea ce privește tranzacțiile intra-grup.

Cu toate acestea, este dificilă implementarea de modificări în legislațiile locale, în scopul neutralizării efectelor instrumentelor hibrid (spre exemplu, dubla ne-impozitare sau dubla deducere) și al evitării abuzurilor în aplicarea prevederilor convențiilor de evitare a dublei impuneri („tratate”), modificări care să fie, totodată, în conformitate cu reglementările internaționale. În acest sens, OCDE propune dezvoltarea de noi reguli fiscale care ar trebui îndeplinite de societățile care doresc să încheie noi tratate. În acest context, societățile multinaționale ar fi obligate să furnizeze autorităților fiscale mai multe detalii cu privire la alocarea globală a veniturilor obținute, activitățile economice efectiv desfășurate sau taxele și impozitele plătite în fiecare dintre țările în care operează.

„O altă problemă luată în considerare în cadrul acestui plan se referă la modificarea definiției sediului permanent pe baza contractelor de comisionare sau scutirilor de la impozitare date de specificul activității, abordând totodată și problema atribuirii profiturilor”, explică Niculae Done, Senior Tax Partner, KPMG în România.

În scopul implementării planului de acțiune, OCDE își propune ca până în luna decembrie a anului 2015 să realizeze modificări atât în Modelul de Convenție Fiscală al OCDE, cât și în Ghidul Prețurilor de Transfer pentru a asigura reflectarea cât mai clară a activităților generatoare de venituri în baza de impozitare.


Viewing all articles
Browse latest Browse all 10

Latest Images